Skip to content

Experienta sau cariera in call center – un pas semnificativ pentru dezvoltarea ta profesionala

Te-ai gandit vreodata sa te angajezi si sa iti incepi cariera in call center, dar nu ai stiut la ce sa te astepti de la un astfel de job? Cu siguranta ai auzit diverse pareri despre ce inseamna sa lucrezi intr-o companie din domeniul BPO, insa un lucru este sigur: poate fi cea mai importanta experienta pentru dezvoltarea ta profesionala. Contrar conceptiei generale, un job intr-un call center nu este deloc monoton, ci oportunitatea perfecta pentru a-ti dezvolta abilitatile necesare pentru a-ti construi o cariera de succes.

Lucrand in aceasta industrie iti vei dezvolta trei dintre cele mai importante soft skill-uri care pot pune bazele viitorului tau profesional. Vei intelege cat de mult conteaza empatia si abilitatea de a intelege si comunica cu o alta persoana, vei invata cum sa faci fata situatiilor presante sau celor in care esti refuzat si iti vei perfectiona abilitatile de negociere, astfel incat sa transformi acel “nu” in “da”. Dar mai exact, care sunt beneficiile pe care un job in industria de contact center ti le poate aduce?

1. Iti vei imbunatati abilitatile de comunicare si vei deveni mai increzator

Daca te gandesti serios la o posibila cariera in call center, poti fi convins ca o parte din job-ul tau va presupune comunicarea cu clientii. Fie ca este vorba de apeluri telefonice, sau de suportul pe care va trebui sa il acorzi pe chat sau e-mail, va fi necesar sa ai o abordare cat mai profesionala atunci cand vei discuta cu alte persoane. Iar acest lucru il vei invata cel mai bine lucrand in domeniul BPO.

In general, oamenii sunt timizi atunci cand sunt nevoiti sa comunice cu strainii, insa o data ce vei capata experienta si dupa ce vei participa la training-uri profesionale, vei avea mai multa incredere in abilitatile tale de comunicare. Si poti fi sigur ca te vei bucura de beneficiile acestui skill, indiferent daca vei decide sa urmezi o cariera in call center sau in alta industrie.

2. Vei intelege cat de importanta este atitudinea proactiva pentru dezvoltarea ta profesionala

In prezent, majoritatea companiilor din industria BPO incurajeaza agentii sa gaseasa cele mai bune solutii pentru rezolvarea problemelor pe care clientii le au, iar aceasta abordare a serviciului de customer support iti va oferi oportunitatea perfecta sa iti imbunatatesti abilitatile de rezolvare a problemelor. Prin prisma faptului ca vei lucra in fiecare zi cu oameni diferiti, vei incepe sa cunosti tipologiile umane. Iar in mediul de business acest lucru este foarte apreciat. Astfel, intr-un call center vei invata aproape tot ce trebuie sa stii despre relatiile cu clientii, incepand cu ajutorul pe care va trebui sa il oferi, la modalitatile potrivite prin care trebuie sa abordezi un client nemultumit si pana la a invata ce isi doresc si care sunt lucrurile de care clientii au nevoie.

3. Vei invata cum sa asculti cu adevarat celelalte persoane

In orice domeniu ai lucra, atunci cand persoanele cu care interactionezi simt ca le intelegi si ca iti pasa de ceea ce li se intampla, vor fi mai receptivi in comunicare, iar activitatea ta va deveni mai productiva. Intr-un call center vei invata cel mai bine ce inseamna rabdarea si cum sa asculti cu adevarat ceea ce iti spun ceilalti oameni. Totodata, in industria BPO te vei lovi foarte des de situatia in care clientii care apeleaza la tine nu vor sti sa iti explice exact problemele cu care se confrunta. In aceste situatii, capacitatea ta de a asculta cu atentie persoana cu care interactionezi si abilitatile de comunicare vor face diferenta, te vor ajuta sa iesi in evidenta si sa fii eficient.

4. Iti vei da seama cum sa empatizezi cu oamenii

Cateodata, ce conteaza mai mult decat problema efectiva cu care ne confruntam este sa existe cineva care sa empatizeze cu noi. Iar empatia nu este un sentiment des intalnit in mediul business. Insa la finalul zilei cu totii suntem oameni, iar o atitudine empatica te va ajuta sa castigi si sa iti pastrezi clientii. Astfel, chiar daca pentru majoritatea companiilor pentru care vei lucra, eficienta va fi unul dintre obiectivele principale, cateodata abordarea trebuie sa fie mai putin orientata spre rezultat si mai mult catre a asculta si intelege clientii, pentru a stabili cu acestia o relatie apropiata. Empatia te va ajuta sa iti loializezi clientii si, pe termen lung, in viitorul tau parcurs profesional te va ajuta sa iti formezi relatii valoroase.

5. Vei afla ce inseamna sa lucrezi sub presiune si cum sa faci fata unui mediu de lucru dinamic

Pentru ca un job in call center presupune multa interactivitate, cu situatii neprevazute care trebuie rezolvate si pentru ca este un mediu de lucru dinamic, iti vei dezvolta aici una dintre calitatile care te vor ajuta cel mai mult in cariera in call center si nu numai. Mai exact, capacitatea de a lucra sub presiune. Astfel, vei deveni mai concentrat la ceea ce ai de facut, mai eficient si iti va fi mult mai usor sa te descurci in situatiile urgente care pot aparea. Si pentru ca aceasta calitate este foarte apreciata, sansele tale de a-ti gasi job-ul pe care ti-l doresti cu adevarat vor creste considerabil.

6. Vei participa la nenumarate training-uri profesionale

In momentul in care te vei angaja intr-un call center, perioada de inceput va fi marcata de numeroase training-uri la care vei participa. De obicei, aceste programe de training sunt despre diferite produse si/ sau servicii din proiectele in care vei lucra si training-uri de vanzari sau de dezvoltare a soft skill-urilor. Insa partea cu adevarat atragatoare este ca te poti inscrie si la multe alte training-uri aditionale pe care companiile din industria BPO ti le pot pune la dispozitie, astfel incat sa iti continui dezvoltarea. Fie ca este vorba de abilitatile tale tehnice, de project management sau leadership, un job in call center este una dintre cele mai bune oportunitati pentru orice persoana aflata la inceput de cariera si care isi doreste sa se dezvolte.

In concluzie, sa iti incepi cariera in call center poate fi cea mai buna metoda prin care sa te dezvolti, chiar daca ulterior vei dori sa te orientezi catre alte industrii. Deoarece majoritatea soft skill-urilor de care ai nevoie in mediul profesional pot fi invatate, practicate si perfectionate in domeniul de contact center, este locul ideal in care sa iti incepi cariera si in care sa capeti mai multa incredere in tine. Iar daca te-am convins, poti sa verifici pozitiile pe care le avem disponibile aici: https://www.valoris.ro/cariere.html.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *